Victor Ponta, premierul României
"Vreau să ştie toţi copiii şi toţi părinţii din timp care va fi sistemul de bacalaureat de anul viitor. Nu vrea domnul preşedinte (Traian Băsescu n.r.), asta e, dânsul nu mai dă Bacalaureatul".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 30 Octombrie 2012, 13:40
Premierul Ponta i-a cerut ministrului Educaţiei să prezinte Guvernului, săptămâna viitoare, o informare privind Bacalaureatul din 2013.
Ponta susţine că este important ca noul sistem să fie prezentat din timp şi explică faptul că preşedintele Traian Băsescu, care nu doreşte noul sistem, nu mai susţine Bac-ul.
"O să vă rog pentru săptămâna viitoare să ne informaţi ce se întâmplă cu pregătirea pentru Bac-ul de anul viitor. Vreau să ştie toţi copiii şi toţi părinţii din timp care va fi sistemul de la anul viitor. Nu vrea domnul preşedinte, asta e, dânsul nu mai dă Bacalaureatul, noi trebuie să ne gândim la cei care au de dat Bacalaureatul la anul şi e foarte important să avem un sistem corect, dar mult mai adaptat la realităţi", a spus Ponta ministrului de resort, Ecaterina Andronescu, la începutul şedinţei de marţi a Guvernului, în prezenţa presei.
Ministrul a precizat că săptămâna viitoare va prezenta o ordonanţă de urgenţă pe această temă.
Preşedintele Traian Băsescu a cerut reexaminarea Legii care introduce Bacalaureatul profesional, în sensul eliminării dispoziţiilor prin care se reglementează bacalaureatul profesional, susţinând că insuficienta reglementarea a acestuia este de natură să afecteze calitatea învăţământului şi buna desfăşurare a examenului de Bacalaureat pentru anul viitor.
Preşedintele afirmă că pentru competitivitatea educaţională a României este nevoie de stabilitate şi predictibilitate în arhitectura sistemului educaţional şi, concomitent, de intervenţie pe proces educaţional - calitatea cadrelor didactice, relaţia cu angajatorii - şi pe conţinuturi - programa şcolară, practica.
Premierul Victor Ponta i-a cerut însă ministrului Educaţiei, să susţină în continuare în Parlament adoptarea Legii care introduce Bacalaureatul profesional, chiar dacă preşedintele Traian Băsescu "îşi mai doreşte din când în când să fie prim-ministru".
În urmă cu două săptămâni, deputaţii din Comisia de învăţământ au decis menţinerea bacalaureatului profesional prin Ordonanţa de Urgenţă 73/2010, respingând astfel cererea de reexaminare adresată Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu.