Vasile Blaga, preşedintele PDL, despre Elena Udrea
"La dezbaterea bugetului, Elena Udrea a făcut figuraţie. Eu cred că ea este mai mult cu sufletul în altă parte decât în PDL".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 09 Decembrie 2013, 12:51
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni că s-a aşteptat ca Elena Udrea "să fie mult mai aproape de partid, mult mai muncitoare de exemplu la dezbaterea bugetului, unde a făcut figuraţie câteva minute" şi a arătat că aceasta "iese în faţă" doar cu afirmaţii privind PDL "care îi fac rău ei".
Blaga a fost întrebat cum comentează faptul că Elena Udrea a spus despre competiţia internă din PDL că este "un exerciţiu de imagine ratat".
"Aşa vede Elena Udrea şi eu cred că iese în faţă doar cu astfel de declaraţii care îi fac rău ei în primul rând, adică a nu ţine cont şi a nu-i respecta pe cei 130.000 de colegi care deja au votat (pentru candidatul PDL la prezidenţiale - n.r.) din 185.000 şi discutăm doar de cei care îndeplineau condiţiile cerute de Colegiul Director Naţional, adică aveau cotizaţia la zi plătită acum două luni de zile când a început competiţia. Deci, nu poţi să fii de acord cu această tratare nelalocul ei a colegilor de partid", a precizat Blaga.
El a mai spus că Elena Udrea "este mai mult cu sufletul în altă parte decât în PDL".
"De altfel, m-aş fi aşteptat ca ea să fie mult mai aproape de partid, mult mai muncitoare, de exemplu la dezbaterea bugetului, unde a făcut figuraţie câteva minute şi atunci sigur că aş fi apreciat lucrurile astea. Dar eu cred că ea mai mult cu sufletul este în altă parte decât în PDL", a apreciat Vasile Blaga, citat de Mediafax.