Varujan Vosganian, ministrul Economiei
"Mi-am dat seama că, în percepţia publică românească, un ministru este un supra-director. El va folosi resursele în bunul său plac".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 02 Aprilie 2013, 13:50
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian consideră că un ministru nu ar trebui să aibă nicio companie în administrare şi că, în percepţia publică românească, un ministru este un supra-director.
"A apărut o dezbatere, recent, legată de mine şi de colegul meu Constantin Niţă (ministrul delegat pentru energie n.r) în care, deşi lucrurile acestea erau lămurite încă de acum trei luni, pentru că am separat şi Oficiul Participaţiilor Statului, au apărut discuţii că domnul Niţă are un portofoliu mare, că are compania cutare şi cutare şi eu ce portofoliu mic am, pentru că nu am decât industria de apărare, Plafar şi altele. Eu m-am consolat. Mi-am dat seama că sunt un ministru mult mai tare decât ministrul Economiei din Marea Britanie, care nu are în portofoliu nicio companie", a spus Vosganian.
El a adăugat că în percepţia publică, un minsitru este un supra-director.
"Mi-am dat seama că, în percepţia publică românească, un ministru este un supra-director. Cu cât un ministru e mai tare director decât altul, este mai tare şi pentru că se lasă impresia că, dacă un ministru e supra-director, el va folosi resursele în bunul său plac. Va angaja clientelă acolo, va interveni în investiţii, şi le va deturna. Că un ministru este cu atât mai puternic cu cât are mai multe companii pe care le administrează", a spus Vosganian.
Potrivit acestuia, un ministru n-ar trebui să aibă nicio companie în administrare.
"Treaba unui ministru este alta. Eu, de pildă, sunt un ministru foarte puternic pentru că sunt şi ministrul Renault, Ford, Oltchim, industriei siderurgice. Sunt ministrul industriei din România, şi de stat şi privat. Eu nu sunt director la Cuprumin sau la Plafar. Mi-am dat seama cât de departe suntem de înţelegerea reală a actului de guvernare şi a rolului normării, legiferării şi garantării liberei competiţii a proprietăţii private şi a legalităţii pe care trebuie să le asigure un ministru. Mai avem de tranzitat prin această post-decembristă tranziţie", a mai afirmat ministrul Economiei.