Traian Băsescu, preşedintele României
"România va deveni stat membru Schengen în acest an".
Articol de Oana Bâlă, 01 Septembrie 2011, 15:26
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la reuniunea cu ambasadorii români, că prioritatea diplomaţiei române trebuie să fie în perioada următoare obţinerea unui calendar clar de aderare la Spaţiul Schengen.
Obiectivele de politică externă nu se schimbă pe fond faţă de anii anteriori şi se are în continuare în vedere consolidarea poziţiei României în interiorul NATO şi al Uniunii Europene, a afirmat preşedintele Traian Băsescu şi a precizat că obiectivul politic major pentru următoarele luni este aderarea integrală la Spaţiul Schengen.
Şeful statului a reafirmat că ţara noastră şi-a îndeplinit toate obligaţiile privind accesul în spaţiul de liberă circulaţie, dar a recunoscut că ţara noastră mai are încă deficienţele legate de Mecanismul de Cooperare şi Verificare.
"România va deveni stat membru Schengen în acest an. Problema este cât de largă va fi deschiderea. Cred că este o prioritate pentru diplomaţia noastră ca JAI-ul din luna septembrie să dea un calendar precis procesului de aderare", a afirmat Traian Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a vorbit şi despre relaţia cu Federaţia Rusă, pe care România o doreşte pragmatică şi eficientă şi a menţionat că se observă o creştere a interesului investitorilor ruşi pentru obiective economice din ţara noastră, informează redactorul RRA.