Traian Băsescu, preşedintele României
"Eu cred că niciodată nu va fi momentul ca Ungaria să-şi dea cu părerea care e organizarea administrativă a României. Ungaria are problemele ei destul de mari. Să şi le rezolve acolo".
Articol de Simona Mihăescu, 26 Iulie 2011, 09:31
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la TVR 1, că "niciodată nu va fi momentul ca Ungaria să-şi dea cu părerea" în această chestiune.
Răspunzând întrebării legată de afirmaţiile premierului Ungariei, Viktor Orban pe tema reorganizării teritoriale a României, Traian Băsescu a subliniat că:
"Eu cred că niciodată nu va fi momentul ca Ungaria să-şi dea cu părerea care e organizarea administrativă a României. Ungaria are problemele ei destul de mari. Să şi le rezolve acolo. Deci, orice declaraţie de acest gen este neavenită".
Şeful statului a mai precizat că are conştiinţa împăcată cănd a spus că reorganizarea trebuie făcută şi a subliniat că regionalizarea nu poate fi sacrificată pentru interesele minorităţii.
"UNPR e singurul care în mod onest susţine regionalizarea. Asta arată cât de mici sunt politicienii români. Ce să mai spun de grozăvia propusă de opoziţie. Ei au propus să mai creăm un etaj între comună, consiliul judeţean să mai punem un consiliu regional, când statul are ca principală problemă birocraţia. O desfiinţare a consiliilor judeţene în forma lor actuală şi înfiinţarea lor la nivelul teritorial mult mai mare ar reduce enorm birocraţia şi costurile de funcţionare a statului", a mai spus preşedintele Băsescu.
Premierul ungar, Orban Viktor, a fost întrebat, sâmbătă, la Universitatea de Vară "Tusvanyos" de la Băile Tuşnad, ce poate face Guvernul de la Budapesta în privinţa regionalizării României, care este defavorabilă obţinerii autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc.
"Încă nu a venit momentul ca Guvernul de la Budapesta să se manifeste. În acest moment, comunitatea maghiară de aici (din Transilvania - n.r.) trebuie să aibă o poziţie comună, pe care să o comunice Bucureştiului, şi abia apoi vom putea vedea ce avem de făcut", a răspuns premierul ungar, citat de Medifax.