Traian Băsescu, președintele României
"Nu intenţionez niciun fel de dispută, este dreptul Guvernului să acţioneze aşa, dar, spre surprinderea mea, am aflat că avem două nominalizări (pentru funcția de comisar european) transmise la Bruxelles".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 30 August 2014, 16:52
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că, spre surprinderea sa, România a făcut două nominalizări pentru funcţia de comisar european şi a punctat că există o problemă de respectare a legislaţiei în contextul în care nu au fost audieri în comisiile de specialitate ale Parlamentului în cazul acestora.
"Nu intenţionez niciun fel de dispută, nu creez o dispută, este dreptul Guvernului să acţioneze aşa, dar, spre surprinderea mea, am aflat că avem două nominalizări transmise la Bruxelles - suntem unul dintre puţinele state care a acceptat această rugăminte a preşedintelui Jean-Claude Juncker. Mai mult, aş spune că avem şi o problemă cu respectarea legislaţiei interne", a spus şeful statului înainte de plecarea la Bruxelles.
El a explicat că anul trecut Guvernul a promovat legea care se referă la relaţia dintre Parlament şi Guvern în ceea ce priveşte afacerile europene, act normativ care prevede că Legislativul este informat de Executiv cu privire la persoanele desemnate să ocupe funcţii la nivelul UE şi că persoanele nominalizate pentru funcţia de comisar european sunt audiate de comisia de specialitate.
"Nu mă deranjează că de adata aceasta am aflat de la Bruxelles că România a făcut două desemnări, ci cred că trebuie avută în vedere faptul că Legea 373 prevede o procedură internă, parlamentară: audierea celui propus pentru funcţia de comisar, în Comisia de specialitate a Parlamentului.
"Deşi am aflat de la Bruxelles că s-au făcut două nominalizări, nu am constatat să se fi produs vreo audiere", a subliniat preşedintele Băsescu.
Preşedintele Băsescu a arătat că nu ştie care sunt cele două nominalizări făcute de România pentru un post de comisar european.