Traian Băsescu, președintele României
"Scorul PMP n-a fost un scor entuziasmant, dar a fost un scor bun pentru un partid care s-a înregistrat pe 29 ianuarie 2014".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 27 Mai 2014, 15:52
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat marţi că rezultatul obţinut de Partidul Mişcarea Populară la alegerile europarlamentare nu a fost unul "entuziasmant", dar bun pentru un partid înregistrat în luna ianuarie.
"N-a fost un scor entuziasmant, dar a fost un scor bun pentru un partid care s-a înregistrat pe 29 ianuarie 2014", a declarat Băsescu pe Aeroportul "Henri Coandă", la plecarea către Bruxelles.
Pe de altă parte, solicitat să-şi spună punctul de vedere despre trecerea PNL la Partidul Popular European, şeful statului a evitat să comenteze acest subiect.
"Este o problemă a PNL, n-aş vrea s-o comentez", a spus Traian Băsescu, precizând însă că împreună cu cele şase mandate ale PNL, PPE ar avea 220 de locuri în Parlamentul European iar grupul ALDE ar rămâne cu 58.
Potrivit datelor parțiale comunicate de BEC, Partidul Mișcarea Populară a onținut la alegerile europarlamentare, 6,28% din voturi, după numărarea a 99,99% din voturi.