Traian Băsescu, preşedintele României
"Până să fiu om politic, nu am pus foarte mare preţ pe arborarea tricolorului pentru că în mintea mea am crezut că în primul rând tricolorul îl porţi în suflet".
Articol de Simona Mihăescu, 15 August 2013, 13:55
Preşedintele Traian Băsescu a primit de la Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, IPS Ioan Selejean, la finalul slujbei de la mănăstirea din Izvoru Mureşului, un steag tricolor.
Preşedintele le-a spus participanţilor, după ce a primit drapelul, cum admira în fiecare dimineaţă, când era pe mare, steagul românesc românesc arborat la catarg.
"Până să fiu om politic, nu am pus foarte mare preţ pe arborarea tricolorului pentru că în mintea mea am crezut că în primul rând tricolorul îl porţi în suflet. Dar 12 ani, îi spuneam la sfinţia sa părintele, în fiecare dimineaţă, la răsăritul soarelui, se ridica la catarg tricolorul. În fiecare seară, la apusul soarelui, de la catarg se cobora tricolorul. Şi în fiecare dimineaţă îmi aduceam aminte de un dascăl de prin Ardeal pe care l-am avut la Academia Navală (...) şi toate orele pe care le aveam cu acest dascăl, şi era în anii ?70, le făceam într-o sală unde era harta României Mari. Şi ne spunea profesorul: ?Voi o să umblaţi în jurul lumii cu tricolorul la catarg, dar trebuie să ştiţi care este ţara voastră şi cum arăta atunci când s-a făcut Marea Unire?. Era harta României Mari şi cele două lucruri esenţiale, ţara şi steagul, să le port în suflet, le-am învăţat de la un profesor ardelean", a spus preşedintele după ce a primit drapelul.
Preşedinte a fost vizibil emoţionat, având lacrimi în ochi, la rostirea acestor cuvinte.