Traian Băsescu, preşedintele României
"Nu voi ceda responsabilitatea constituţională de a desemna viitorul prim-ministru către un partid, indiferent cât de mare ar fi acesta".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 03 Decembrie 2012, 11:56
Preşedintele Traian Băsescu afirmă că nu va ceda unui partid responsabilitatea de a desemna viitorul premier.
El a mai precizat, într-un interviu pentru Evenimentul Zilei, că presiunile externe apar doar când nu este respectată Constituţia şi că nu a primit de la preşedintele Franţei un mesaj de susţinere a lui Victor Ponta.
"Presiunile externe apar doar atunci când nu respecţi Constituţia, statul de drept sau normele democratice stabilite de Constituţie. Nu cred că ar putea exista un demnitar european sau transatlantic, care să spună ceva de genul 'Domnule Preşedinte, mai lasă şi tu ceva din atribuţiunile constituţionale, mai transferă ceva din responsabilităţile constituţionale, citeşte Constituţia în alt mod ca să nu superi?'. Categoric nu voi primi astfel de mesaje şi categoric, mai ales la instalarea unui guvern, nu voi face abateri nici măcar de o virgulă de la litera şi spiritul Constituţiei", a afirmat preşedintele.
De asemenea, întrebat dacă îl va nominaliza pe Ponta dacă USL va avea 50% din voturi şi va rămâne fermă pe poziţii pentru desemnarea acestuia, Băsescu a răspuns că nu va ceda responsabilitatea constituţională către un partid.
"Nu vă răspund legat de persoana domnului Victor Ponta, ci în principiu. Nu voi ceda responsabilitatea constituţională de a desemna viitorul Prim- ministru către un partid, indiferent cât de mare ar fi acesta. Semnificaţia gestului ar fi mult prea puternică, iar acţiunea grav neconstituţională", a spus Băsescu.
Totodată, întrebat dacă preşedintele Franţei, Francois Hollande, i-a transmis vreun semnal privind desemnarea lui Ponta, având în vedere rugămintea în acest sens adresată de premierul român oficialului de la Paris, Băsescu a negat că ar fi primit un astfel de mesaj.