Theodor Stolojan, europarlamentar PDL
"Înainte de bugetul pe 2013, Guvernul Ponta are o misiune mult mai urgentă: să facă rectificarea bugetului pe anul 2012, deoarece acesta este deja în afara realităţii economice din România".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 05 Iunie 2012, 12:59
Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan susţine că Guvernul Ponta trebuie să facă, de urgenţă, rectificarea bugetului pe anul 2012, întrucât acesta este în afara realităţii economice, fiind depăşit în raport cu noua prognoză de PIB pe 2012 şi noul curs de schimb al leului.
"Înainte de bugetul pe 2013, Guvernul Ponta are o misiune mult mai urgentă: să facă rectificarea bugetului pe anul 2012, deoarece acesta este deja în afara realităţii economice din România, fiind total depăşit în raport cu noua prognoză de produs intern brut pe anul 2012 şi noul curs de schimb al leului", precizează Stolojan, într-o declaraţie de presă.
Stolojan apreciază că, în ceea ce priveşte bugetul pe anul 2013, nimic nu împiedică Guvernul Ponta să elaboreze din timp proiectul bugetului şi să-l înainteze Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare, precum şi să elaboreze programul public de investiţii, multianual.
Europarlamentarul PDL arată că, în opinia sa, premierul Victor Ponta nu l-a consultat pe ministrul de Finanţe, Florin Georgescu, atunci când a vorbit despre intenţia sa de a avea un buget multianual.
"Recent, domnul Victor Ponta, încercând să justifice alegerile anticipate în octombrie 2012, a adus ca argument şi necesitatea adoptării din timp a bugetului pe anul 2013 şi intenţia de a avea un buget multianual, cu obiective de investiţii multianuale. Din nou, înainte de a vorbi, domnul Ponta nu-şi consultă ministrul Finanţelor şi nici consilierii pe care pretinde că îi are", consideră Stolojan, care subliniază că România are deja un program de convergenţă, multianual, care prevede evoluţia principalilor indicatori macroeconomici şi bugetari pe următorii trei ani.
Stolojan menţionează că acest program a fost aprobat de Guvern şi a fost transmis Comisiei Europene, de unde, săptămâna trecută, Guvernul a şi primit recomandările necesare pentru definitivarea proiectului de buget pe anul 2013.