Sorin Frunzăverde, fost prim-vicepreşedinte PDL
"Ne este frică şi să vorbim la telefon, nemaivorbind că ne punem problema dacă ambiental nu suntem ascultaţi de aproape toată lumea. Nu mă refer la presă".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 28 Martie 2012, 14:01
Vicepreşedintele PDL, Sorin Frunzăverde a anunţat miercuri că pleacă din PDL şi va candida din partea USL la preşedinţia Consiliului Judeţean Caraş Şeverin.
El şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul cum PDL guvernează şi a declarat că Romania este "un stat politienesc", în care iţi pui problema dacă nu ai telefonul ascultat sau chiar dacă nu există înregistrări ambientale, subliniind ca nu se referă la inregistrările făcute de presă.
"Ne este frică şi să vorbim la telefon, nemaivorbind că ne punem problema dacă ambiental nu suntem ascultaţi de aproape toata lumea. Nu mă refer la presă", a declarat Frunzaverde.
Fostul lider democrat liberal a insistat asupra elaborării unui buget descentralizat şi a afirmat că resursele financiare au fost concentrate excesiv la centru.
Sorin Frunzaverde a mai spus că a avut discuţii in interiorul PDL şi că lideri importanţi ai partidului au încercat să îl convingă să aibă alta abordare.