Rovana Plumb, președinte interimar al PSD
"Suntem în faţa unei uriaşe farse politice. Este incredibil tupeul politicianist al celor din noul PNL, care-şi reneagă propriul vot dat în Parlament (la Codul Fiscal)".
Articol de Alexandra Cristea, 19 Iulie 2015, 13:41
Preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, a criticat atitudinea reprezentanţilor PNL şi a copreşedintelui acestei formaţiuni, Alina Gorghiu, de a nu mai susţine Codurile fiscale.
Rovana Plumb acuză PNL că se comportă duplicitar, după ce în Parlament, toţi reprezentanţii săi au votat atât pentru Codul fiscal, cât şi pentru cel de procedură fiscală.
"Din punctul meu de vedere, suntem în faţa unei uriaşe farse politice. Este incredibil tupeul politicianist al celor din noul PNL, care-şi reneagă propriul vot dat în Parlament. Ei nu mai recunosc acum nici că au participat la toate consultările şi dezbaterile din comisiile de specialitate, nu mai recunosc nici că au contribuit cu măsuri cuprinse în acest Cod fiscal, nu mai recunosc nici că au votat pentru adoptarea Codului fiscal", a spus Rovana Plumb.
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis spre reexaminare Parlamentului noua legislaţie fiscală, avertizând cu privire la o posibilă afectare a echilibrelor macroeconomice.