Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor
"Nu cred că alianţa opoziţiei va învinge PDL la alegeri, cu atât mai mult cu cât duce la dispariţia de pe eşichierul politic a unei formaţiuni politice - Partidul Naţional Liberal - ceea ce, mai degrabă ne ajută decât ne încurcă în bătălia electorală".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 04 Februarie 2011, 12:20
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase susţine că alianţa opoziţiei nu va avea forţa să învingă PDL în alegeri.
"Nu cred că alianţa opoziţiei va învinge PDL la alegeri, cu atât mai mult cu cât, duce la dispariţia de pe eşichierul politic a unei formaţiuni politice, a Partidului Naţional Liberal, ceea ce, mai degrabă ne ajută decât ne încurcă în bătălia electorală, cu atât mai mult cu cât, mă rog, vorbim de o predare necondiţionată a acestui partid. Deci, nicio şansă de revenire, a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor.
Roberta Anastase a adăugat că programul Alianţei dintre PSD, PNL şi PC îi aminteşte de guvernarea Năstase, cel care, susţine Anastase, se află în spatele acestei structuri politice.
"L-am văzut pe domnul Ponta spunând programul alianţei sau mă rog, al acestei alianţe socialiste, la Piteşti. Şi am văzut că ameninţa că, atunci când vor veni ei la putere, îi vor pedepsi pe unii care nu s-au comportat frumos, pe cei pe care îi consideră că nu sunt de partea lor. Sunt semnale suficiente ca să ne amintim, cu groază, de perioada 2000-2004, a guvernării Năstase. De altfel, cel care probabil că a stat în spatele acestei întregi structuri, pentru că nu îi suspectează nimeni pe cei doi lideri - Crin Antonescu şi Ponta - nici de viziune şi nici de vreo capacitate politică", a adăugat Anastase.
Ea susţine că PDL nu se teme că alianţa opoziţiei ar putea răsturna raportul de forţe în Parlament.
"Eu nu îi cred în stare, pe cei doi lideri politici (n.r. Antonescu şi Ponta) de nimic. Sau de nimic bun. Poate, la un moment dat, în ceea ce-l priveşte pe Crin Antonescu, am crezut că poate fi un lider politic. În realitate şi-a predat, necondiţionat şi fără nicio umbră de mustrare de conştiinţă, partidul istoric în braţele unei formaţiuni de sorginte comunistă. E destul de greu de acceptat că acest om politic mai poate funcţiona ca şi om politic pe mai departe", precizează Roberta Anastase într-un interviu pentru RFI.