Raluca Turcan, preşedintele Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor
"Voi relansa în dezbatere publică proiectele privind depolitizarea radioului şi a televiziunii publice. Oamenii care funcţionează în aceste două instituţii trebuie să fie departe de orice suspiciune".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 29 Mai 2012, 14:41
Conducerile posturilor publice de televiziune şi radio din România trebuie depolitizate, a reafirmat deputatul PDL Raluca Turcan, preşedintele Comisiei pentru cultura, arte şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor.
"Consider că Radioul şi Televliziunea publice trebuie să reprezinte repere de profesionalism, educaţie şi divertisment de calitate. Oamenii care funcţionează în aceste două instituţii trebuie să fie departe de orice suspiciune, de orice pericol de a fi stigmatizaţi că sunt reprezentanţi ai clasei politice şi trebuie să se manifeste în consiliile de administraţie ca profesionişti, ca oameni preocupaţi de soarta Radioului şi Televiziunii publice", a spus Raluca Turcan într-o conferinţă de presă.
Ea a precizat că a avut de-a lungul timpului două iniţiative legislative privind depolitizarea televiziunii şi radioului public, care nu au avut susţinere pentru a fi adoptate în Parlament.
"Punctul de plecare pentru noul proiect îl va constitui propunerile anterioare la care pot fi aduse îmbunătăţiri astfel încât aceste două instituţii să se afle în slujba cetăţenilor şi să folosească judicios banul public. N-aş dori ca membrii Consiliului de Administraţie să uite misiunea pentru care au fost acolo şi să lucreze pentru instituţie, nu aş vrea să văd politică făcută în CA, să se repete situaţii în care oameni care au avut atribuţii clare în CA în decursul timpului să uite decizii adoptate cu votul lor şi să folosească o situaţie nefericită din punct de vedere financiar pentru revanşă politică", a susţinut Turcan.
Printre prevederile proiectelor iniţiate anterior pe acest subiect, se numără profesionalizarea acestora prin redefinirea obiectivelor şi misiunii prin introducerea unor criterii de competenţă şi profesionalism ale membrilor Consiliului de Administraţie, definirea clară a atribuţiilor membrilor CA şi a comitetelor directoare, separarea în funcţii a preşedintelui şi directorului general, introducerea în CA a reprezentanţilor societăţii civile şi a cel mult doi reprezentanţi angajaţi ai acestor instituţii.