Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa
"Eu nu sunt turnător. Eu, structural, ca om, nu fac parte din cei 3 milioane de turnători, despre care vorbea Băsescu că le-a predat dosarele de colo-colo. Eu sunt bărbat".
Articol de Simona Mihăescu, 01 Aprilie 2015, 15:44
Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre s-a prezentat azi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde s-a judecat contestaţia DNA la decizia instanţei de a-l lăsa liber pe primar, într-un dosar în care acesta este cercetat pentru luare de mită, informează Agerpres.
Întrebat de jurnalişti dacă el ar face, în anumite condiţii, denunţuri la DNA, Radu Mazăre a răspuns:
"Eu nu sunt turnător. Eu, structural, ca om, nu fac parte din cei 3 milioane de turnători, despre care vorbea Băsescu că le-a predat dosarele de colo-colo. Eu sunt bărbat", a răspuns Mazăre.
Acesta a negat din nou acuzaţiile procurorilor că ar fi primit mită sub forma unor contracte de publicitate acordate de diverse firme televiziunii Neptun TV, arătând că el nu putea controla această televiziune, deoarece a deţinut doar 7% din acţiuni pe care le-a şi vândut în anul 2002, menţionează sursa citată.