Radu Berceanu, senator PDL
"Iniţial, pe lista lui Vasile Blaga au semnat cred că vreo 35, care după aia şi-au luat semnătura de acolo şi şi-au pus-o în partea cealaltă".
Articol de Simona Mihăescu, 01 Mai 2011, 15:47
Senatorul democrat-liberal, Radu Berceanu, consideră că nu toţi preşedinţii de organizaţii PDL, care au semnat moţiunea lui Emil Boc îl vor şi susţine pe acesta la şefia partidului.
Întrebat duminică, la Târgovişte, despre cum comentează declaraţia făcută de Emil Boc la momentul prezentării moţiunii potrivit căreia are susţinerea a 33 de preşedinţi de organizaţii de partid pentru candidatura sa, Berceanu a spus că a avea semnătură nu înseamnă şi susţinere, informează Agerpres.
"Are semnătura. Între semnătură şi susţinere, chiar dacă încep amândouă cu s, câteodată sunt diferenţe. Iniţial, pe lista lui Vasile Blaga au semnat cred că vreo 35, care după aia şi-au luat semnătura de acolo şi şi-au pus-o în partea cealaltă.
Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, şi-a prezentat duminică, la Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii Valahia din Târgovişte, moţiunea "O Românie dreaptă, o Românie europeană".
Întâlnirea cu membrii democrat-liberali din judeţ a avut loc cu uşile închise, fără prezenţa presei.
La prezentarea moţiunii cu care Vasile Blaga candidează la şefia partidului au fost prezenţi, la Târgovişte, Radu Berceanu, Florin Frunzăverde, Cristian Boureanu, Costică Canacheu, Radu F. Alexandru, Gheorghe Albu.