Premierul Victor Ponta îi dă replica preşedintelui Traian Băsescu
"Bănuiesc că nu sunt mai începător decât eram în luna mai sau decât eram anul trecut, când am participat la Consiliul European".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 25 Octombrie 2013, 10:04
Premierul Victor Ponta a declarat că, în opinia sa, nu este mai "începător" decât era în luna mai sau anul trecut, când a participat la reuniuni ale Consiliului European, referindu-se astfel la o declaraţie a preşedintelui Traian Băsescu.
"În primul rând, nu ştiu ce înseamnă începător, sunt mulţi premieri care sunt în funcţie de mai puţin timp decât sunt eu. Bănuiesc că nu sunt mai începător decât eram în luna mai sau decât eram anul trecut, când am participat la Consiliul European. Nu cred că acest gen de explicaţii personale îşi au rostul când vorbim de lucruri foarte importante, şi anume strategia de creare de locuri de muncă pentru tineri, agenda digitală, care sunt domenii extrem de importante pentru România, sunt domenii în care se conturează decizii pe următorii 7-8 ani şi mi-aş fi dorit foarte mult ca România să fie reprezentată în mod competent", a spus Ponta într-o conferinţă de presă la Bruxelles.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că în Consiliul European nu se iau decizii tehnice, participanţii fiind oameni politici şi că el a contribuit la realizarea Agendei 2020, în care unul dintre pilonii esenţiali este digitalizarea.
"Vreau să reamintesc celor care cred că viaţa a început odată cu ei că sunt unul dintre şefii de stat care au contribuit la realizarea Agendei UE 2020, în care unul dintre pilonii esenţiali este digitalizarea. Ar fi fost păcat să trimitem acolo un începător", a declarat Băsescu, pe Aeroportul Otopeni, înainte de a pleca la Bruxelles.