Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR
"Terminăm de rambursat împrumutul cu rezerve mai mari decât atunci când l-am luat şi cu rezerve minime la valută reduse de la 40% la 18%".
Articol de Simona Mihăescu, 08 Mai 2014, 13:56
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat, joi, la prezentarea evoluţiei inflaţiei pe primul trimestru că România va termina de rambursat împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional în 2015 cu rezerve valutare mai mari decât în momentul în care a contractat împrumutul.
"Terminăm de rambursat împrumutul cu rezerve mai mari decât atunci când l-am luat şi cu rezerve minime la valută reduse de la 40% la 18%. Cred că este momentul să arătăm aceste cifre care justifică acel împrumut şi arată faptul că programul a funcţionat. Acest lucru ne îndreptăţeşte să avem o îmbunătăţire în continuare a ratingului de ţară şi să vorbim de intrarea într-un nou ciclu de dezvoltare echilibrată şi echilibrantă până în momentul intrării în zona euro", a explicat Mugur Isărescu.
Guvernatorul BNR a amintit şi despre discuţiile apărute în perioada contractării creditului de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) privind suma împrumutată, respectiv dacă era sau nu nevoie de 12 miliarde de euro, afirmând că în opinia sa, imprumutul a fost mare.
"Acum aş spune că s-a luat cam mult. Atunci am fost pentru o sumă mai mică", a subliniat guvernatorul BNR, citat de Agerpres.