Mircea Geoană, fost preşedinte al Senatului
"Am luat decizia să contest la Curtea Constituţională decizia Senatului de revocare a mea din funcţia de preşedinte al Senatului".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 23 Noiembrie 2011, 14:31
Mircea Geoană a spus, într-o declaraţie acordată presei, că votul prin care s-a aprobat hotărârea de încetare a mandatului său de preşedinte al Senatului este unul politic, pe care îl respectă.
El a susţinut însă, că motivele invocate de grupul PSD nu sunt regulamentare şi constituţionale.
"Fundamentul acestei solicitări rămâne în continuare neconstituţional şi neregulamentar", a spus el.
El a reluat ideea susţinută şi anterior că ceea ce a invocat grupul PSD se aplică doar membrilor Biroului Permanent, preşedintele Senatului având un statut distinct în cadrul Biroului Permanent.
Mircea Geoană a precizat că a luat decizia de a constesta decizia la Curtea Constituţională.
El a adăugat că nu face aceasta pentru a se "agăţa de scaun", ci pentru a arăta că "nu moftul politic al unui partid poate să producă instabilitate la nivelul statului român".