Mircea Duşa, ministrul Apărării
"Cred că pensia, indiferent cum se numeşte, că e ocupaţională sau este o altă denumire, trebuie să reflecte exact aportul pe care salariaţii respectivi l-au adus la Fondul de Pensii".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 27 Decembrie 2012, 09:49
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat miercuri că susţine iniţiativa introducerii pensiilor ocupaţionale, care să reflecte aportul angajaţilor vizaţi la fondul de pensii şi a precizat că va încerca să "rezolve" eşalonat, în 2013, pensiile militarilor în rezervă, care au pierdut la recalculare.
"Este normal ca şi în România anumite categorii de personal să beneficieze nu de pensii speciale - pentru că iarăşi o să ne întoarceţi la subiectul cu pensiile acelea supradimensionate - în Armată, de exemplu, la poliţie, este vorba de ocupaţionale, nu de pensii speciale. Asta se va analiza la timpul respectiv. Există o întreagă dispută legată de pensiile de la Ministerul Apărării şi de la Ministerul de Interne pentru că atunci când domnul Boc a vrut să-i decapiteze pe cei de la poliţie, în reglementarea pe care a dat-o la timpul respectiv a creat o serie de discrepanţe şi de nemulţumiri", a spus Duşa.
El consideră că pensia trebuie să reflecte contribuţiile salariaţilor la Fondul de Pensii.
"Cred că pensia, indiferent cum se numeşte, că e ocupaţională sau este o altă denumire, trebuie să reflecte exact aportul pe care salariaţii respectivi l-au adus la Fondul de Pensii de-a lungul timpului şi în funcţie de valoarea şi importanţa muncii", a afirmat Mircea Duşa, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a afirmat luni că un sistem al pensiilor ocupaţionale va fi reintrodus în România până în 2016, categoriile care vor putea să beneficieze de acestea fiind agricultorii, militarii, medicii, avocaţii, magistraţii.