Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI
"FMI nu are, categoric, niciun dubiu faţă de calitatea datelor transmise de România în privinţa deficitului bugetar pe 2010".
Articol de Simona Mihăescu, 27 Aprilie 2011, 12:29
Reprezentantul României la FMI , Mihai Tănăsescu , a precizat , miercuri, că Fondul Monetar Internaţional nu are niciun dubiu privind calitatea datelor privind deficitul bugetar , primite de la guvernul român .
"FMI nu are, categoric, niciun dubiu faţă de calitatea datelor transmise de România în privinţa deficitului bugetar pe 2010", a spus Tănăsescu.
El a explicat , la Radio France International , că aceste date au fost calculate pe baza metodologiei convenite inclusiv cu reprezentanţii Comisiei Europene , dar că , în prezent , la Bruxelles se regândeşte noţiunea de deficit bugetar consolidat, care să includă şi pierderile companiilor de stat , care primesc subvenţii şi au pierderi .
Tănăsescu a adăugat că dacă la nivelul Uniunii Europene se va lua o decizie în acest sens , deficitele din ultimii patru ani ale României vor fi revizuite.
Institutul Naţional de Statistică a anunţat, marţi, că, împreună cu Banca Naţională şi experţi ai Ministerului de Finanţe, lucrează la identificarea discrepanţelor dintre conturile financiare şi nefinanciare ale CFR Infrastructură şi societăţii Termoelectrica, după ce Eurostat şi-a exprimat unele rezerve asupra calităţii datelor remise la finele lunii martie 2011, în principal cu referire la tratamentul statistic al indicatorilor unor companii reclasificate în sectorul administraţiile publice conform metodologiei ESA 95, informează Agerpres.
Astfel de rezerve au fost exprimate de Eurostat şi în anii precedenţi asupra datelor transmise de alte state membre, cum ar fi Grecia, Danemarca şi Marea Britanie, inclusiv pentru ultima notificare fiscală transmisă la 31 martie 2011.
Referitor la rezervele formulate de către biroul de statistică al Uniunii Europene asupra datelor transmise de România, INS a precizat că odată cu notificarea fiscală s-au transmis date suplimentare la solicitările instituţiei europene în vederea analizei includerii în sectorul administraţiile publice a unor societăţi, precum CFR Infrastructură şi Termoelectrica.