Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI
"Este o îmbunătăţire a colectării din TVA, deşi nu atât cât ar fi trebuit. Dar, prin reformele structurale care au început la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi reformele care vor continua, aceste colectări vor creşte în 2011".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 31 Ianuarie 2011, 13:46
Reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional, Mihai Tănăsescu, a declarat luni că experţii FMI au constatat o uşoară îmbunătăţire a colectării Taxei pe Valoare Adăugată (TVA), însă nu la nivelul estimat.
"Este o îmbunătăţire a colectării din TVA, deşi nu atât cât ar fi trebuit. Dar, prin reformele structurale care au început la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi reformele care vor continua, precum şi prin măsurile care vor fi aduse prin noul program privind întărirea capacităţii Agenţiei fiscale, aceste colectări vor creşte în 2011 şi în anii următori", a declarat Mihai Tănăsescu.
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a afirmat, la rândul său, că rezultatele României în Acordul stand-by sunt foarte bune şi apreciate de Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.
"Am discutat despre rezultatele prevăzute în acordul care se va încheia la sfârşitul lunii martie. Sunt nişte rezultate foarte bune, apreciate de Fondul Monetar şi Comisia Europeană", a afirmat ministrul Finanţelor.
Ministrul a mai spus că rezultatele pe TVA sunt bune, iar încasările au permis autorităţilor să plătească arieratele şi să se încadreze cu deficitul bugetar la nivelul de 6,5% din PIB.