Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova
"Pentru orice faptă bună trebuie să şi plăteşti, aşa că am decis să mă auto-amendez".
Articol de Alina Dobrinescu, 12 Octombrie 2012, 14:12
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, s-a amendat cu 1.000 de lei întrucât instituţia pe care o conduce a început reabilitarea termică a unui bloc fără a avea autorizaţie de construire.
Lia Olguţa Vasilescu şi-a dat amenda după ce în presa locală a apărut un articol în care era prezentat faptul că Primăria a început reabilitarea termică a blocului 201E din cartierul Craioviţa Nouă, fără a avea autorizaţie de construire.
Primăria avea certificat de urbanism, dar nu şi autorizaţie de construire. Aceasta a fost emisă în 8 septembrie 2012, însă lucrările au fost începute înainte de această dată.
"Pentru orice faptă bună trebuie să şi plăteşti, aşa că am decis să mă auto-amendez. Am demarat lucrările pentru că erau urgente, sunt dispusă să suport amenda. Dacă nu începeam imediat lucrările, riscam să pierdem banii de la Uniunea Europeană şi prefer să plătesc amenda, decât să pierd un proiect atât de important pentru oraş", a declarat Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova.
De asemenea, au fost amendaţi directorul Regiei de Administrare a Domeniului Public şi Fond Locativ, cel al Regiei de Termoficare şi cel al Companiei de Apă.
Primarul Olguţa Vasilescu şi cei trei directori au fost amendaţi cu câte 1.000 de lei.