Laslo Borbely, vicepreşedinte UDMR
"UDMR în momentul de faţă nu va încheia niciun fel de alianţă preelectorală, cu nimeni".
Articol de Raul Matiş, 30 August 2012, 17:31
Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely susţine că, în momentul de faţă, UDMR nu va încheia niciun fel de alianţă preelectorală, informează redactorul RRA.
LaszloBorbely, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că formaţiunea reprezentativă a etnicilor maghiari nu va încheia niciun fel de alianţă preelectorală, chiar dacă există speculaţii şi încercări de atragere a Uniunii într-o parte sau alta.
"În ceea ce priveşte atitudinea UDMR - că am văzut că apar în presă tot felul de speculaţii sau încercări de a ne atrage atenţia într-o parte sau alta - vreau să vă spun foarte clar: UDMR în momentul de faţă nu va încheia niciun fel de alianţă preelectorală, cu nimeni" a precizat Borbely.
El a mai spus că UDMR este o organizaţie a unei minorităţi naţionale şi că este firesc să meargă singură în alegeri pentru că reprezintă nişte comunităţi locale.
Cu toate acestea, a subliniat preşedintele politic, "aceasta nu înseamnă că UDMR nu are şi un dialog cu guvernanţii de astăzi, un lucru considerat absolut normal".