Klaus Iohannis, prim-vicepreşedinte PNL
"Pur şi simplu nu am discutat (cu Liviu Dragnea n.r.) despre reîmpărţirea României, nici măcar aşa, la o ţigară cum se spune, la o cafea".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 17 Octombrie 2013, 15:13
Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Klaus Iohannis, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că nu a discutat cu Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, vicepremierul Liviu Dragnea, despre "reîmpărţirea României".
"Pur şi simplu nu am discutat de reîmpărţirea României, nici măcar aşa, la o ţigară cum se spune, la o cafea", a spus Klaus Iohannis.
El susţine, referindu-se la regionalizare, că, în momentul de faţă, "USL nu are un concept cu care să vină pe piaţă".
"Noi acum ce discutăm, discutăm în cadrul USL-ului, după aceea discuţia va fi purtată mai departe, în Parlament probabil (...). Atâta vreme cât noi în USL nu avem un concept cu care să venim pe piaţă, ce să discutăm cu alţii? Mai întâi ne lămurim noi între noi", a mai precizat prim-vicepreşedintele PNL, întrebat dacă USL discută cu UDMR despre regionalizare.
Klaus Iohannis a declarat la începutul acestei luni că regionalizarea nu se va petrece nici în 2013, nici în anul următor pentru că este puţin probabil ca Legea fundamentală să fie modificată, a spus Iohannis, citat de Agerpres.