Klaus Iohannis, preşedintele României
"Nu considerăm că este oportun să vorbim despre cote obligatorii, calculate într-un mod foarte birocratic, contabiliceşte".
Articol de Radio România, 10 Septembrie 2015, 14:18
Preşedintele Klaus Iohannis nu este de acord cu numărul de refugiaţi repartizaţi României de Comisia Europeană.
Şeful statului spune că ţara noastră va cere cote voluntare la Consiliul European.
Faptul că din partea comisiei s-a lucrat pe un proiect destul de birocratic, nu va duce la o soluţionare a problemei, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
"Mandatul ministrului de interne la Conferinţa JAI este să nu declare adeziunea noastră pentru cotele obligatorii. Ceea ce nu considerăm că este o soluţie şi nu considerăm că este oportun să vorbim despre cote obligatorii, calculate într-un mod foarte birocratic, contabiliceşte, aş putea spune", a spus preşedintele.