Kelemen Hunor, preşedintele UDMR
"Noi considerăm că orice vot în Parlament, dacă se obţine cu majoritate, cu majoritate aşa cum scrie în regulament şi în Constituţie, este un vot democratic şi este un vot legitim indiferent despre ce este vorba".
Articol de Simona Mihăescu, 04 Iulie 2012, 15:29
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunar a declarat, miercuri, că în privinţa suspendării celor doi preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor, UDMR consideră că tot ce se obţine cu un vot majoritar, este în conformitate cu regulamentele şi Constituţia.
"Noi considerăm că orice vot în Parlament, dacă se obţine cu majoritate, aşa cum scrie în regulament şi în Constituţie, este un vot democratic şi legitim, indiferent despre ce este vorba. Şi atunci când nu ne convine şi atunci când ne convin deciziile adoptate în Parlament. Deciziile adoptate în Parlament, dacă se adoptă cu majoritate, sunt decizii legitime", a mai spus Kelemen.
La întrebarea unui jurnlaist dacă sunt motive de suspendare a preşedintelui, liderul UDMR a răspuns: "Sunt foarte multe motive, bineînţeles".