Kelemen Hunor, preşedintele UDMR
"Lucrurile vor fi complicate după 9 decembrie, în acest moment noi nu avem nicio înţelegere cu nicio formaţiune politică".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 26 Noiembrie 2012, 14:37
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că formaţiunea pe care o conduce nu are, în prezent, nicio înţelegere cu vreun partid, dar nu exclude o negociere şi colaborare în interesul României şi al comunităţii maghiare.
"Lucrurile vor fi complicate după 9 decembrie, în acest moment noi nu avem nicio înţelegere cu nicio formaţiune politică, singurul aliat rămâne electoratul nostru, comunitatea maghiară din România, dar niciodată nu am exclus o discuţie, o negociere, o colaborare în interesul României şi în interesul comunităţii maghiare. Aceste două lucruri pentru noi sunt legate în mod logic şi în mod firesc, aşa cum am făcut în 23 de ani de la Revoluţie, de când suntem în Parlament", a declarat Kelemen Hunor pentru Agerpres.
Acesta consideră că mesajele transmise de liderii partidelor româneşti privind o posibilă colaborare cu UDMR reprezintă o recunoaştere a seriozităţii şi profesionalismului formaţiunii şi a credibilităţii proiectelor sale.
"Dacă sunt astfel de mesaje din partea partidelor româneşti, din partea liderilor formaţiunilor politice înseamnă că undeva există o recunoaştere în ceea ce priveşte seriozitatea, profesionalismul UDMR şi credibilitatea programelor, proiectelor noastre şi acest lucru înseamnă că noi am reuşit să demonstrăm când am fost în guvernare dar şi când am fost în opoziţie că suntem o formaţiune politică cu care e bine să te aşezi la masă şi cu care se poate ajunge la o înţelegere, aşa cum cred eu despre partidele româneşti: când au interese, când interesul României cere atunci şi ei sunt disponibili", a spus Hunor.