Istvan Szekely, director al Comisiei Europene
"Simplul fapt că a fost trimisă României o scrisoare de preinfrigement (n.r. în legătură cu ordonanţa privind creditele) înseamnă că există riscul să se declanşeze şi procedura de infrigement. Altfel, experţii n-ar fi trimis o astfel de scrisoare".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 02 Noiembrie 2010, 11:35
Comisia Europeană a trimis guvernului o scrisoare de avertisment în ceea ce priveşte forma actuală a Ordonanţei 50 privind creditele pentru populaţie, formă neagreată de autorităţile de la Bruxelles, deoarece ar încălca legislaţia Uniunii şi ar periclita stabilitatea sistemului bancar.
În prezent, Comisia Europeană aşteaptă un răspuns din partea autorităţilor române, iar de acesta depinde declanşarea procedurii de infrigement.
Directorul de ţară pentru România al Comisiei Europene, Istvan Szekely anunţă că scrisoarea trimisă României reprezintă un avertisment serios.
"Simplul fapt că a fost trimisă o scrisoare de preinfrigement înseamnă că există riscul să se declanşeze şi procedura de infrigement. Altfel, experţii n-ar fi trimis o astfel de scrisoare. Aşadar, experţii au un punct de vedere, dar care s-ar putea schimba dacă primesc şi alte informaţii",a spus Istvan Szekely.
FMI şi Comisia Europeană insistă pentru modificarea Ordonanţei 50 privind creditele populaţiei, pentru a asigura un echilibru între bănci şi consumatori, dar numai Banca Naţională are expertiza necesarã de a supraveghea piaţa financiară şi de a controla băncile, au spus luni, şeful misiunii FMI Jeffrey Franks şi directorul pentru România în cadrul misiunii Comisiei Europene, Istvan Szekely.