Horia Georgescu, preşedintele ANI
"Vom utiliza toate instrumentele juridice pe care le avem, până la urmă nu este vorba de candidatura domnului Diaconu, este vorba de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care este obligatorie pentru toată lumea".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 28 Martie 2014, 14:30
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a declarat vineri că, în cazul în care Biroul Electoral Central va valida candidatura lui Mircea Diaconu la alegerile europarlamentare, ANI va utiliza toate instrumentele juridice pe care le are pentru ca hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să fie pusă în aplicare.
"Vom utiliza toate instrumentele juridice pe care le avem, până la urmă nu este vorba de candidatura domnului Diaconu, este vorba de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care este obligatorie pentru toată lumea. Sunt multe candidaturi, ANI nu se raportează la o persoană anume, ci se raportează la o decizie a justiţiei care trebuie pusă în aplicare ca în orice stat de drept cu valori democratice solide, membre ale UE şi NATO", a declarat Georgescu.
Şeful ANI a participat vineri la seminarul 'Măsuri anti-fraudă privitoare la achiziţiile publice din Piaţa Unică a Uniunii Europene. Soluţii legislative, instituţionale şi tehnice', organizată de Partnership for Social Development (Croaţia) şi Expert Forum (România).
Miercuri, Horia Georgescu i-a transmis judecătorului Florentin Drăguţ, preşedintele Biroului Electoral Central, că Mircea Diaconu nu îndeplineşte condiţiile legale pentru validarea candidaturii acestuia pentru Parlamentul European.
Horia Georgescu preciza că o eventuală decizie de validare a candidaturii lui Mircea Diaconu ar fi de natură să încalce principiile supremaţiei interesului public şi integrităţii în exercitarea funcţiei publice.