Gabriela Firea, purtător de cuvânt al PSD
"Reprezentanta noului PDL, doamna Alina Gorghiu, dă dovadă de indecenţă ducând în derizoriu problemele sociale ale românilor şi încercând să puncteze politic folosindu-se de tema alocaţiilor pentru copii !"
Articol de Simona Mihăescu, 24 Mai 2015, 12:06
Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, îi cere copreşedintelui PNL, Alina Ghorghiu să se abţină de la comentarii referitoare la aşocaţiile pentru copii.
Într-un comunicat de presă, Gabriela Firea susţine că Alina Ghorghiu "dă dovadă de indecenţă ducând în derizoriu problemele sociale ale românilor", atunci când vorbeşte despre alocaţiile copiilor.
Aceasta aminteşte că PDL, care, ulterior a fuzionat cu PNL, este cel care a tăiat salariile şi pensiile în România.
"Reprezentantă noului PDL, doamna Alina Gorghiu, dă dovadă de indecenţă ducând în derizoriu problemele sociale ale românilor şi încercând să puncteze politic folosindu-se de tema alocaţiilor pentru copii ! Nu este decât o nouă dovadă de cinism fără margini şi tupeu, mărci deja mult prea bine cunoscute ale pedeliştilor. Ei, cei care au tăiat tot ce se putea tăia de la români, cei care au îngenuncheat şi batjocorit întregi categorii sociale doar pentru a-şi acoperi incompetenţa de la guvernare, îşi permit acum să ne acuze pe noi, cei care am reparat toate aceste nedreptăţi, a afirmat senatoarea PSD, în comunicatul de presă.
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că dublarea alocaţiilor era cu adevărat o necesitate, ea exprimându-şi şi îngrijorarea că aplicarea acestei măsuri ar putea fi amânată, precizează Agerpres.