Elena Udrea, deputat independent
Despre Partidul Mişcarea Populară: "Suntem, dacă vreţi, partidul în blugi. Cu oameni care se îmbracă lejer, care sunt relaxaţi, pentru că ştiu ce au de făcut şi de oferit".
Articol de Simona Mihăescu, 09 Martie 2014, 13:21
Prezentă sâmbătă la inaugurarea sediului Partidului Mişcarea Populară, Elena Udrea a afirmat că noul partid sub sigla căruia activează este "partidul în blugi", cu oameni care sunt relaxaţi şi care se îmbracă lejer.
"Suntem, dacă vreţi, partidul în blugi. Cu oameni care se îmbracă lejer, care sunt relaxaţi, pentru că ştiu ce au de făcut şi de oferit. Pentru că ştiu să meargă printre oameni şi pentru că ştiu să le apere interesele", a spus deputatul independent, Elena udrea.
La eveniment a fost prezent şi liderul PMP, deputatul Eugen Tomac.
El a afirmat că cei ce se înscriu în PMP se regăsesc "în stilul şi viziunea lui Traian Băsescu".
PMP este partidul în care se regăseşte stilul şi viziunea lui Traian Băsescu. Noi am fost alături de preşedintele ţării şi în momente de glorie, dar şi în momente de criză. Avem la Tulcea o echipă de oameni capabili. Mulţi dintre ei sunt la prima lor opţiune politică", aprecizat preşedintele PMP.
Cu ocazia inaugurării noului sediu al Partidului Mişcarea Populată la Tulcea, patru primari din judeţul Tulcea s-au înscris sâmbătă în acest partid.
Este vorba despre primarul oraşului Măcin, precum şi de primarii comunelor Grindu, Nalban şi Ostrov, a precizat Victor Tarhon, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean.
Tarhon a vorbit despre politica diferită pe care o practică PMP în context acesta afirmînd că "este vremea ca politicienii să dea cravatele jos şi să coboare în stradă printre oameni", se mai scrie în comunicatul de presă al PMP.