Daniel Oajdea, deputat PDL
"Puterea şi partidul din care fac parte taie corect asistenţa socială a celor care nu muncesc. (...) De ce nu tăiem şi asistenţa socială a partidelor?"
Articol de Simona Mihăescu, 26 Septembrie 2011, 15:15
Deputatul PDL, Daniel Oajdea a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că va depune la Camera Deputaţilor trei iniţiative legislative prin care propune eliminarea finanţării de la bugetul de stat a partidelor parlamentare, alegerea preşedintelui unui partid de către toţi membri formaţiunii şi decontarea banilor în cazul profesorilor care fac naveta.
Potrivit Agerpres, democrat-liberalul a arătat că finanţarea de la bugetul de stat pentru partide ar trebui eliminată din legislaţie, deoarece acestea nu produc bani.
"Puterea şi partidul din care fac parte taie corect asistenţa socială a celor care nu muncesc. (...) De ce nu tăiem şi asistenţa socială a partidelor?", a întrebat retoric, deputatul democrat liberal.
Oajdea susţine că partidele politice ar trebui să se autofinanţeze şi a susţinut că, pentru finanţarea partidelor, cheltuielile se ridică la aproximativ 10 milioane de euro, sumă care ar putea să acopere cheltuielile pentru profesorii care fac naveta.
În acest context, deputatul democrat-liberal a anunţat că va depune şi o iniţiativă legislativă care să reglementeze finanţarea navetei profesorilor.
Oajdea a mai spus că este imoral să se menţină facilităţi pentru numite categorii profesionale, ca poliţiştii sau jandarmii, şi să nu fie acordate câteva sute de lei profesorilor care fac naveta.
"Cred că cel puţin pe termen scurt până când salariile vor ajunge la un nivel rezonabil statul ar trebui să depună acest efort şi să finanţeze naveta profesorilor", a adăugat democrat-liberalul.
O altă iniţiativă a lui Daniel Oajdea vizează modificarea legii partidelor astfel încât preşedintele unei formaţiuni politice să fie ales cu participarea tuturor membrilor.
El a recunoscut că nu a discutat nici cu PDL şi nici cu Opoziţia pentru susţinerea acestor proiecte legislative, însă le solicită preşedinţilor de partide să dea dovadă de responsabilitate şi să susţină acestei iniţiative.