Daniel Constantin, preşedintele PC
Despre conflictul din USL: "Noi am încercat de fiecare dată să intervenim să menţinem echilibrul. Nu ştiu dacă se mai poate în momentul acesta".
Articol de Adrian Cristea, 18 Decembrie 2013, 14:07
Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a declarat, miercuri, că tensiunile din interiorul USL sunt regretabile şi nu se ştie dacă se mai poate reechilibra această situaţie.
El a mai precizat că deşi Alianţa de Centru Dreapta cu PNL nu mai funcţionează de facto, PC nu intenţionează s-o denunţe la tribunal, pentru că acest demers ar duce la ruprerea USL, ceea ce Partidul Conservator nu doreşte.
"Noi am încercat de fiecare dată să intervenim să menţinem echilibrul. Nu ştiu dacă se mai poate în momentul acesta. Nu vreau să mă pronunţ eu, pentru că eu în primul rând voi milita pentru unitatea Uniunii Social Liberale. Este foarte important, pentru că, repet, oamenii ne-au votat în această formulă, oamenii au văzut în noi acea forţă poliltică capabilă să se lupte cu regimul lui Traian Băsescu. Practic, am crea o dezamăgire. Sigur că la această situaţie nu s-a ajuns de ieri. Practic, sunt lucruri care s-au acumulat în timp, tensiuni care s-au acumulat în timp, care probabil că n-au fost spuse şi care, adunate, au creat această tensiune care a explodat, iată, ieri, la votul în plen cu privire la conducerea Televiziunii", a spus Constantin, potrivit redactorului RRA.