Dan Şova, senator PSD
"Decizia ANAF de a sesiza DNA (n.r. în cazul Victor Ponta şi Dan Şova) este o decizie politică, prin care domnul Blejnar încearcă să acopere marile probleme pe care le are. Tot ceea ce spune ANAF este o făcătură".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 26 Iulie 2011, 13:37
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a sesizat, potrivit agenţiei de ştiri Agerpres, DNA în cazul preşedintelui PSD, Victor Ponta, şi al senatorului PSD, Dan Şova.
Agerpres citează reprezentanţi ai ANAF şi arată că sesizarea a fost făcută în urma descoperirii unor neregului la controalele de la complexurile energetice Turceni şi Rovinari.
În urmă cu o lună, Victor Ponta a fost invitat la ANAF pentru clarificări în legătură cu contractele de asistenţă juridică, pe care firma de avocatură la care era partener, Şova şi Asociaţii, le-a încheiat cu cele două societăţi de stat.
Senatorul PSD Dan Şova declara, în 24 iunie, că fosta sa firmă "Şova şi asociaţii" a adus beneficii de câteva zeci de milioane de euro societăţilor Rovinari şi Turceni, el nefiind însă angrenat în serviciile juridice respective.
Şova a afirmat că a fost parte din "Şova şi asociaţii" până la mijlocul lui 2009. Contractele pe care firma respectivă le-a încheiat pentru servicii juridice au fost semnate în martie 2007 cu complexul Rovinari şi în iulie 2007 cu Turceni.
El a precizat că nu a lucrat în cadrul acestor contracte decât în două ocazii, o întâlnire la AVAS şi una prin care s-a făcut o tranzacţie între Turceni şi ICM (Societatea Comercială pentru Închiderea-Conservarea Minelor).