Dan Şova, senator PSD
"Eu cred că domnul Liviu Dragnea, pe care îl ştiu ca pe un om politic serios şi un bărbat serios, va trebui să facă un pas în spate".
Articol de Simona Mihăescu, 17 Noiembrie 2014, 14:44
Într-o declaraţie de presă, Dan Şova a afirmat că îl consideră vinovat pentru eşecul din alegerile prezidenţiale, pe preşedintele executiv al Partidului, Liviu Dragnea, despre care crede că ar trebui să facă "un pas în spate" şi să renunţe la funcţia pe care o deţine în partid.
"Eu cred că domnul Liviu Dragnea, pe care îl ştiu ca pe un om politic serios şi un bărbat serios, va trebui să facă un pas în spate. În mod evident, această campanie a fost pierdută, în primul rând, din vina domniei sale, pentru că a fost director de campanie. Dacă am accepta un alt raţionament, ar însemna să ne imaginăm că în momentul în care am fi câştigat domnul Dragnea nu ar fi avut niciun merit", a spus Şova, azi, la sediul central al PSD.
În opinia fostului purtător de cuvânt al lui Victor Ponta, alegerile prezidenţiale au fost pierdute din pricina problemelor de coordonare "de la centru", apreciind că nu nu liderii din teritoriu sunt vinovaţi de rezultatele obţinute de candidatul PSD-UNPR-PC.