Cristina Pocora, deputat PNL
"Cer majorităţii controlate de PSD ca, pe lângă legea privind pensiile speciale ale parlamentarilor, să promoveze şi creşterea alocaţiei pentru toţi copiii la 200 de lei".
Articol de Luminiţa Voinea, 14 Aprilie 2015, 19:19
Cristina Pocora, deputat liberal susţine că PSD trebuie să majoreze mai întâi alocaţiile copiilor şi nu pensiile parlamentarilor.
Într-un comunicat de presă, Cristina Pocora anunţă că PNL nu susţine proiectul de lege privind reintroducerea pensiilor speciale pentru deputaţi şi senatori.
"Este foarte adevărat că indemnizaţiile şi pensiile parlamentarilor români sunt cele mai mici din Uniunea Europeană. În acelaşi timp, însă, trebuie spus că la nivelul Uniunii Europene media alocaţiei de stat pentru copii este de 210 euro, în vreme ce în România alocaţia unui copil este de doar 9 euro, cifră care plasează ţara noastră în coada listei la nivel mondial. Dacă tema pensiilor parlamentarilor este necesară şi impune o rezolvare, atunci cel puţin la fel de necesară, dar mai urgentă este mărirea alocaţiei pentru copii", susţine Pocora în comunicatul de presă.
Deputatul liberal mai susţine în documentul de presă, că atât premierul Ponta cât şi PSD dau dovadă "de duplicitate".
"Prin urmare, cer majorităţii controlate de PSD ca, pe lângă legea privind pensiile speciale ale parlamentarilor, să promoveze şi creşterea alocaţiei pentru toţi copiii la 200 de lei. Victor Ponta şi PSD dau încă o dată dovadă de duplicitate. După ce anul trecut, prim-ministrul declara că nici el, nici partidul pe care îl conduce nu susţin legea privind pensiile speciale pentru parlamentari, azi acest act normativ a fost discutat de către deputaţii PSD. Dar nu doar de duplicitate dă dovadă Victor Ponta, ci şi de laşitate", mai susţine Cristina Pocora.
Potrivit proiectului de lege care modifică Statutul parlamentarului, deputaţii şi senatorii au dreptul, după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunară pentru activitatea de parlamentar.
De această indemnizaţie beneficiază cei care nu mai au calitatea de parlamentar, precizează Agerpres.