Cristian Preda, europarlamentar PDL
Nu îmi fac iluzii. De facto, sunt exclus, (din PDL, n.r.) în sensul că nu mai pot participa la vreo reuniune a PDL".
Articol de Simona Mihăescu, 17 Iunie 2013, 13:14
Europarlamentarul Cristian Preda consideră, într-o postare pe bolg, că este exclus "de facto" din PDL.
Preda nu mai vede posibilă nicio reintegrare a sa în formaţiune în condiţiile în care nu se mai identifică cu vreuna dintre deciziile unui partid ''aflat în derivă'', citează Agerpres.
"Propunerea BPN de a mă suspenda, pentru şase luni, din PDL va fi analizată în următorul Consiliu Naţional de Coordonare, forul care decide - de iure - în asemenea situaţii. Nu se ştie când anume va fi reunit CNC. Atunci când şedinţa va avea loc, voi uza de dreptul meu la apărare, fiindcă mă consider profund nedreptăţit. Nu îmi fac, însă, iluzii. De facto, sunt exclus, în sensul că nu mai pot participa la vreo reuniune a PDL. Cum nu mă mai identific cu vreuna dintre deciziile unui partid aflat în derivă, mi-e foarte greu să cred că o reintegrare e posibilă", scrie Cristian Preda, luni, pe blogul personal.
Cristian Preda comentează în context şi declaraţiile lui Vasile Blaga din China, precum şi unele reproşuri făcute de unii lideri ai PDL cu privire la referendumul anunţat de Traian Băsescu pe tema Parlamentului unicameral.
Ultimele evenimente - declaraţia lui Blaga de înfrăţire cu P.C. Chinez, reproşul adresat lui Traian Băsescu pentru convocarea unui 'referendum scump', ca şi condiţionarea înscrierii pe listele de candidatură la PE de plata unui 'tribut' lunar către conducerea partidului - mă fac să cred că nu mai am nimic în comun cu PDL. Acest partid nu mai e nici democrat, nici liberal. Cetăţenii de centru-dreapta au nevoie de o altă forţă politică, pentru a-i mobiliza şi reprezenta", mai afirmă europarlamentarul, citat de Agerpes.