Cristian Adomniţei, PNL
"Sunt terifiat cu câtă relaxare unii aruncă vorbe să se destrame USL. Este construcţia în care oamenii şi-au pus încredere. Pe oameni îi interesează că au votat USL, nu aşteaptă scandaluri".
Articol de Simona Mihăescu, 12 Ianuarie 2014, 16:34
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, susţine că este "terifiat" să constate cu câtă relaxare unii membri USL vorbesc despre destrămarea Uniunii şi cât "venin" aruncă zilnic, el apreciind că USL încă "nu a livrat oamenilor ceea ce a promis".
Cristian Adomniţei a declarat, duminică, pentru Mediafax, că zilnic constată cum unii colegi din USL "toarnă venin" şi vorbesc despre destrămarea Uniunii, în loc să se preocupe de lucrurile care îi interesează pe oameni.
Adomniţei a afirmat că USL este construcţia în care oamenii şi-au pus încredere şi că "nu este normal să te joci aşa".
"Sunt terifiat cu câtă relaxare unii aruncă vorbe să se destrame USL. Este construcţia în care oamenii şi-au pus încredere. Pe oameni îi interesează că au votat USL, nu aşteaptă scandaluri. Iar USL are de dat multe României", a declarat fostul ministru liberal.