Crin Antonescu, preşedintele PNL
"Traian Băsescu (...)a susţinut sub diferite forme înfiriparea unor formaţiuni extremiste în comunitatea maghiară din Românie, de tipul celei conduse de Laszlo Tokes".
Articol de Simona Mihăescu, 13 August 2013, 14:41
Liderul PNL, Crin Antonescu îl acuză pe preşedintele Traian Băsescu că a favorizat declaraţiile extremiste ale unor politicieni şi parlamentari din Ungaria.
Preşedintele PNL a susţinut, marţi, într-o de declaraţie de presă, că de fapt, şeful statului " a încurajat din "raţiuni politice interne" unele declaraţii ale premierului Ungariei Viktor Orban şi ale preşedintelui Parlamentului Ungariei, de-a lungul unor ani întregi.
"Traian Băsescu a încurajat această situaţie atunci când domnul Tokes Laszlo, europarlamentar roman, a fost pus de Viktor Orban vicepreşedinte al Parlamentului European cu acceptul parlamentarilor PDL şi cu lobbyul explicit al şefului statului roman pentru admiterea domnului Tokes", a fost unul din exemplele date de Crin Antonescu
Liderul PNL a sublinat însă că declaraţiile care l-au făcut pe preşedintele Băsescu să reacţioneze nu au aparţinut unui oficial maghiar, aşa cum s-a întâmplat în anii precedenţi, ci ale liderului unui partid extremist Jobbik, care nu face parte din arcul guvernamental al Ungariei.
Acesta a amintit şi cum s-a ajuns la astfel de situaţii şi a precizat că declaraţii ofensatoare la adresa majorităţii au fost făcute de mulţi ani şi de înalte oficialităţi ungare, amintind de premierul Viktor Orban şi ale preşedintelui Parlamentului Ungariei.
"Şi acum punând la punct şi taxând declaraţiile aberante, să vedem cum s-a ajuns aici. În apropierea alegerilor din Ungaria şi în ultimii ani Transilvania a fost consacrată ca poligon politic . Cum s-a ajuns aici. Traian Băsescu a încurajat, în ultimii ani acest lucru, nemulţumit de relaţia cu UDMR, a susţinut sub diferite forme înfiriparea unor formaţiuni extremiste în comunitatea maghiară din Românie, de tipul celei conduse de Laszlo Tokes", a afirmat, marţi, într-o declaraţie de presă, liderul PNL.