Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedintele PDL
"Eu şi PDL putem să prezentăm încredere investitorilor români sau străini pentru că noi am combătut, întotdeauna, corupţia".
Articol de Simona Mihăescu, 10 Aprilie 2014, 17:31
Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, consideră că investitorii nu vin în România pentru că nu încredere în PSD şi UNPR, pe când PDL şi el personal au "combătut, întotdeauna, corupţia".
Prezent joi, alături de prin-vicepreşedintele PDL, Andreea Paul, la Târgu Jiu, Predoiu a apreciat că Rpmânia are nevoie de investiţii pentru a reporni economia dar că acestea nu vin din cauza faptului că investitorii nu au încredere în actualii guvernanţi.
Predoiu a mai spus că investitorii trebuie să aibă încredere în autorităţi şi că PSD şi UNPR nu ar putea prezenta această garanţie.
"Eu şi PDL putem să prezentăm încredere investitorilor români sau străini pentru că noi am combătut, întotdeauna, corupţia. Noi am sprijinit întotdeauna legea. Victor Ponta şi PSD, împreună cu aliaţii săi de la UNPR, nu pot prezenta această încredere", a spus liderul PDL.