Anca Boagiu , vicepreşedinte PDL
"Emil Boc este omul datorită căruia putem spune că România are reţea de autostrăzi. Dacă nu era Emil, nu puteam vorbi despre autostrăzi".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 06 Mai 2012, 13:26
Vicepreşedintele PDL, Anca Boagiu, a susţinut în discursul de la festivitatea de lansare a candidaţilor PDL la alegerile locale, că PDL şi-a asumat riscul de a pierde voturi, dar a făcut lucruri utile pentru România.
Boagiu i-a mulţumit preşedintelui PDL, Emil Boc, la scena deschisă, precizând că pe mandatul lui de prim-ministru s-au construit mai multe tronsoane de autostrăzi în România.
"Emil Boc este omul datorită căruia putem spune că România are reţea de autostrăzi. Dacă nu era Emil, nu puteam vorbi despre autostrăzi", a spus Boagiu.
Ea a precizat că "datorită PDL, drumul către Europa s-a deschis".
"Intrăm în Europa pe autostradă, ieştim pe autostradă", a punctat Boagiu.
Partidul Democrat Liberal şi-a lansat, duminică, echipa de candidaţi la locale în cadrul unui miting electoral la Sala Polivalentă, în prezenţa a peste 7000 de simpatizanţi şi militanţi democrat-liberali.
Ţinta principală a partidului pentru acest scrutin este realizarea unui scor politic de 25 de procente.