Adriean Videanu, fost ministru al Economiei
"Nu sunt un om şantajabil şi voi continua să critic fără rezerve incompetenţa şi aroganţa pe care o afişează actualul Guvern".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 20 Iunie 2012, 13:20
Fostul ministru al economiei, Adriean Videanu, a respins, din nou, acuzaţiile aduse de premierul Victor Ponta, referitoare la vânzarea de energie sub preţul pieţei, prin intermediul companiei Hidroelectrica.
Adriean Videanu consideră că acuzaţiile aduse de premier au drept scop discreditarea sa şi spune că nu va cădea victima niciunei tentative de defăimare la comandă.
"Cel mai periculos lucru mi se pare tentativa incalificabilă de presiune publică, folosind funcţia de prim-ministru, de către domnul Ponta, asupra justiţiei, lucru absolut inacceptabil într-un stat european al anului 2012. Nu sunt un om şantajabil şi voi continua să critic fără rezerve incompetenţa şi aroganţa, pe care o afişează actualul Guven.
Democrat liberalul Adriean Videanu a mai precizat că în timpul mandatului său niciodată nu s-a pus problema ca Electrica să vândă sub preţul pieţei, iar contractul de export avizat de fostul ministru nu are nici o legătură cu Hidroelectrica", a spus Videanu într-o conferinţă de presă.
Premierul Victor Ponta a prezentat, marţi, într-o conferinţă de presă, două documente legate de exportul de energie electrică sub preţul pieţei, semnate de fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu.
Notele semnate de Adriean Videanu, prezentate de primul-ministru, sunt datate 25 august 2010 şi 3 septembrie 2010.
Şeful Executivului şi-a exprimat convingerea că "DIICOT şi DNA vor elucida aceste aspecte".
"Sunt convins că DIICOT şi DNA vor elucida aceste aspecte pentru că veţi fi foarte uimiţi unde a ajuns această energie - prin Cipru, Piatra Neamţ", a spus Ponta.