Adrian Năstase, preşedintele Consiliului Naţional al PSD
"Apreciez preocuparea permanentă atât a preşedintelui Traian Băsescu, cât şi a altor reprezentanţi ai PDL pentru soarta USL. Este o dovadă clară a faptului că proiectul opoziţiei unite dă fiori reci puterii portocalii".
Articol de Luminiţa Apostolescu, 25 August 2011, 14:31
PSD nu va face alianţă cu PDL, chiar dacă Guvernul Boc încearcă o apropiere, prin adoptarea unor măsuri "socialiste", susţine preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, pe blogul personal.
''Apreciez preocuparea permanentă atât a preşedintelui Traian Băsescu, cât şi a altor reprezentanţi ai PDL pentru soarta USL. Este o dovadă clară a faptului că proiectul opoziţiei unite şi-a atins unul dintre scopuri - acela de a construi o alternativă viabilă la actuala guvernare - şi că el dă fiori reci puterii portocalii. În acelaşi timp, vreau să îi asigur pe cei de la PDL că USL îşi consolidează unitatea. (...) Este firesc ca între PSD - singurul partid de stânga de pe scena politică - şi PNL - singurul partid de dreapta din România - să existe diferenţe. Ele vor exista întotdeauna. Dar ele nu sunt şi nici nu vor fi probleme în armonizarea poziţiilor celor două partide, atât timp cât scopul nostru este acela de a apăra democraţia şi statul de drept şi de a scoate ţara din criza economică", a afirmat Adrian Năstase.
În opinia sa, "frica" pe care o manifestă cei de la PDL este firească, dar democrat-liberalii ar trebui să fie conştienţi "că propaganda pe care o fac în ultimele zile nu poate sparge unitatea opoziţiei".
"Ar fi mult mai bine dacă 'urmaşii lui Traian Băsescu' s-ar preocupa de soarta propriului partid, acolo unde adevăratul conducător a devenit Sebastian Lăzăroiu, (...) în vreme ce Emil Boc şi Elena Udrea se ocupă doar de finanţarea partidului. Încercările Guvernului Boc de a se apropia de stânga eşichierului politic şi de a se 'acomoda' cu poziţia PSD sunt sortite eşecului", a completat liderul Consilierul Naţional al PSD.
Adrian Năstase susţine că principiile şi obiectivele USL sunt cele care unesc partidele componente.
"Obiectivul politic al USL şi al românilor este să obţină 50%+1 din mandatele parlamentare", a spus liderul Consiliul Naţional al PSD.