Au fost gasite 71 articole pentru salarizare
În documentul publicat la sfârşitul acestei săptămâni de Ministerul Finanţelor sunt incluse modificări semnificative în modul...
Săptămâna viitoare liderii sindicali vor începe o serie de întâlniri cu miniştrii Educaţiei, Muncii şi Finanţelor pentru...
Greva generală din învăţământul preuniversitar continuă, iar în capitală va avea loc astăzi un miting cu marş de amploare.
Protestatarii nu consideră că revendicările le-au fost satisfăcute și continuă protestele în țară.
În Piaţa Victoriei mii de angajaţi din învăţământ protestează în cea de-a patra zi de grevă.
Legea salarizării ar trebui să fie gata până pe 15 iulie.
Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică o ordonanţa de urgenţă privind salariile personalului didactic.
Potrivit premierului Nicolae Ciucă, Ministerul Muncii ar trebui să finalizeze proiectul până la 15 iulie, după care va urma...
Premierul Cîțu afirmă că este vorba despre reforme importante, cum ar fi cele ale companiilor de stat, sistemului de pensii...
Premierul Florin Cîţu spune că a fost de acord cu creşterea bugetului, dar a cerut în schimb reformă la nivelul companiilor...
PNL susţine că președintele Klaus Iohannis procedează corect când atrage atenţia asupra efectelor provocate de legislaţia...
Preşedintele României a atras atenţia că situaţia salarială este în continuă modificare, fiind departe de satisface...
Efectele aplicării legislaţiei privind salarizarea bugetarilor se află în centrul discuţiilor de la Palatul Cotroceni.
Ministerul le reaminteşte reprezentanţilor sindicali că sunt în plin proces de renegociere a Contractului Colectiv de Muncă.
Angajații din educație protestează astfel, împotriva Legii salarizării bugetarilor.
Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, Olguţa Vasilescu, a fost respinsă de plenul Camerei Deputaţilor.
Moţiunea simplă împotriva ministrului muncii, Olguţa Vasilescu, document depus de Partidul Naţional Liberal, s-a dezbătut în...
Luni, la Camera Deputaţilor, aleşii dezbat, iar miercuri votează moţiunea simplă împotriva ministrului muncii Lia Olguţa...
Liberalii cer demisia ministrului Muncii, Lia Olguța Vailescu, pe motiv că a creat haos în sistemul de salarizare şi în cel...
Proiectul Legii salarizării unitare a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Parlamentarii USR...
Proiectul legii salarizării bugetarilor este dezbătut şi votat astăzi de Camera Deputaţilor, după ce a primit ieri avizul...
Reprezentanţii Guvernului vor susţine în Comisia pentru Muncă de la Camera Deputaţilor, amânarea creşterii salariilor din...
Medicii şi profesorii ar urma să primească creşterile salariale promise cu două luni mai târziu, din cauza amendamentelor...
Ministerul de Finanţe a făcut o nouă evaluare a impactului bugetar asupra proiectului de lege privind salarizarea...
După discuțiile din Comisia de muncă pe marginea proiectului Legii salarizării, urmează ca Ministerul Finanţelor să calculeze...
Liderul PSD, Liviu Dragnea, susține că s-a înregistrat o premieră în România, întrucât o lege care propune creşterea...
Liderul PNL, Raluca Turcan, susține că ministrul Finanțelor nu își asumă Legea salarizării unitare.
Proiectul legii salarizării unitare a fost votat în plenul Senatului cu majoritate de voturi, în forma decisă în Comisia de...
Proiectul Legii salarizării unitare este temă de dezbatere astăzi, la Radio România Actualităţi, în emisiunea "Probleme la zi".
Proiectul legii salarizării unitare, care prevede majorarea veniturilor bugetarilor în etape, până în 2022, ajunge mâine în...
Guvernul intenţionează să înfiinţeze o structură formată din specialişti IT care să deservească toate instituţiile din...
Sporul de 15% pentru persoanele cu handicap vizual, prevăzut în proiectul legii salarizarii, a fost respins de Comisia de...
Proiectul legii salarizării unitare a fost depus săptămâna trecută la Senat, ca primă cameră sesizată, şi poartă semnătura a...
Cu 69 de voturi pentru şi 34 împotrivă, senatorii au fost de acord cu propunerea PSD ca proiectul de lege privind salarizarea...
Preşedintele Klaus Iohannis a îndemnat la prudenţă în legătură cu propunerile fiscale vehiculate în ultima perioadă şi a...
Indemnizațiile primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene vor fi mărite cu 30%.
Parlamentarii au depus câteva zeci de amendamente la proiectul legii salarizării, în condiţiile în care documentul se află pe...
Liderul liberal, Raluca Turcan, susține că niciun lider PSD nu îşi asumă proiectul Legii salarizării, care ar trebui să aibă...
Federaţia Sindicatelor din Administraţie solicită Guvernului organizarea unor întruniri cu sindicatele pentru corectarea...
Ultimele corecturi la proiectul privind salarizarea unitară au fost făcute ieri, în cadrul unor discuţii cu sindicatele.
După negocierile cu liderii sindicali din Educaţie, astăzi au discuţii cu sindicatele din Cultură.
Sindicaliștii sunt nemulțumiți de nivelul de salarizare a personalului din administrație.
Preşedintele Confederaţiei, Bogdan Hossu, spune că ordonanţa Guvernului privind salariile bugetarilor este un prim pas şi...
Executivul a aprobat deja un memorandum privnd susţinerea a încă patru scheme de ajutor de minimis care se adresează...
Trei mari federaţii sindicale din educaţie, două organizaţii de elevi şi una de părinţi s-au coalizat în această acţiune prin...
Sindicatele de Educație, nemulțumite de negocierile cu Guvernul privind salarizarea, ar putea declanşa o serie de proteste,...
"Este exclus să discutăm de vreo scădere salarială în sistemul public, discutăm numai de corecţii, de ridicări ale salariilor...
Premierul Dacian Cioloş a susţinut că proiectul privind salarizarea bugetarilor va corecta unele disfuncţionalităţi şi că în...
Administrația Publică are în acest moment 57% angajați cu salariul minim pe economie, a declarat, la Radio România...
Prioritatea negocierilor privind salarizarea bugetarilor rămâne înlăturarea dezechilibrelor din sistem, a spus ministrul...
Guvernul susține că resursele bugetare sunt limitate şi vor putea fi mărite, prin ordonanța privind salarizarea bugetarilor,...