Au fost gasite 31 articole pentru regina ana
Regina Ana a fost înmormântată sâmbătă, la Curtea de Argeş. România a fost în doliu național.
La Curtea de Argeș s-a încheiat ceremonia religioasă de înmormântare a Reginei Ana.
Cortegiul funerar care însoţeşte sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana se îndreaptă spre Curtea de Argeș.
Nobleţe, curaj, discreţie - au fost cuvintele prin care oamenii și-au exprimat regretul pentru cea care a fost Regina Ana.
Funeraliile Reginei Ana începute sâmbătă dimineață la Palatul Regal din București și au luat sfârșit după ora 16.00 la Curtea...
Sâmbătă, 13 august, în România este zi de doliu național în memoria Reginei Ana.
Ceremonia religioasă va avea loc la ora 11.00, după care cortegiul funerar va pleca spre Curtea de Argeş, unde va avea loc...
Sute de persoane stau la coadă la Palatul Regal din Capitală pentru a-i aduce un ultim omagiu Reginei Ana.
Cei care vor să îi aducă un ultim omagiu Reginei Ana sunt aşteptaţi şi astăzi la Palatul Regal din capitală .
Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I este autorizat să transmită următorul comunicat:
Sute de oameni continuă să vină la Palatul Regal din Bucureşti pentru a-i aduce un ultim omagiu Reginei Ana. În curtea...
Astăzi și mâine, cei care doresc, îi pot aduce un ultim omagiu Reginei Ana, la Palatul Regal din București, acolo unde este...
Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a fost depus la Sala Tronului din Palatul Regal situat în București.
Familia Regală britanică a anunţat că nu va participa la funeraliile Reginei Ana.
Premierul Dacian Cioloş și membrii Guvernului au fost la Castelul Peleş din Sinaia pentru a-i aduce un ultim omagiu Reginei Ana.
Personalităţi ale vieţii publice româneşti au prezentat astăzi condoleanţe la sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana,...
Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat în această dimineaţă la Castelul Peleş, unde a prezentat condoleanţe la moartea Reginei...
Aproximativ 1.400 de poliţişti, jandarmi şi pompieri vor acţiona în această perioadă pentru asigurarea măsurilor de ordine şi...
Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a fost depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş din Sinaia.
Slujna de comemorare de la Săvârșin a avut loc în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa moştenitoare Margareta şi...
13 august, ziua în care vor avea loc funeraliile Reginei Ana a României, a fost declarată zi de doliu naţional.
Familia Regală a anunţat că la înmormâtarea Reginei Ana vor fi prezenţi membri ai Caselor Regale cu care familia reginei este...
Ziua în care va fi înmormântată Regina Ana ar putea fi declarată zi de doliu naţional pe teritoriul României.
Personalităţi, dar şi oameni simpli au început deja să depună flori în faţa Palatului Regal din capitală, sau să scrie în...
Casa Regală a României a oferit astăzi publicităţii programul detaliat al funeraliilor Reginei Ana.
"Faptul că ar fi coborât între oameni s-a văzut în perioada foarte grea a războiului în care nu i-a fost nici greu şi nu i-a...
Preşedintele, premierul, preşedinţi de partide şi alţi lideri ai clasei politice sau ai vieţii publice au transmis mesaje de...
Astăzi vor fi deschise simultan trei cărţi de condoleanţe la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Capitală şi la Palatul...
Regina Ana va fi înmormântată în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş.
Partidul Social Democrat solicită Guvernului României să decreteze trei zile de doliu naţional, în urma decesului Reginei Ana
Regina Ana a României a încetat din viaţă la Spitalul Morges din Elveţia.