O nouă rundă de discuții Guvern - lideri sindicali ai angajaţilor de la casele de pensii
Săptămâna trecută, angajații au declanşat greva generală, după mai multe zile în care au protestat prin întreruperea activităţilor de relaţii cu publicul.
Articol de Radiojurnal, 04 Decembrie 2023, 08:32
Plata pensiilor urmează să înceapă luni, astfel ca până de sărbători toate drepturile să fie achitate, au transmis reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii.
Pentru cei care primesc pensiile pe carduri bancare, ziua de plată este 12 decembrie.
Luni se reiau discuţiile dintre liderii sindicali ai angajaţilor de la casele de pensii şi reprezentanţii Guvernului.
La începutul săptămânii oamenii au declanşat greva generală, după mai multe zile în care au protestat prin întreruperea activităţilor de relaţii cu publicul, nemulţumiţi în principal de inechităţile salariale, dar şi de condiţiile de muncă şi deficitul de personal.
O întâlnire cu premierul şi miniştrii muncii şi finanţelor, care au propus o soluţie de creştere a salariilor, a dus la suspendarea grevei, iar în următoarele zile trebuie finalizat actul normativ, a explicat preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin.
"De luni începem să lucrăm la textul de proiect de ordonanţă care oferă soluţia pe care cel puţin colegii din casele de pensii judeţene au cerut-o - alinierea salarizării din casele judeţene la nivelul salarizării din Casa Naţională de Pensii. Va trebui să rezolvăm rapid acest text de act normativ de ordonanţă de urgenţă, pentru că el trebuie să reprezinte bază pentru alocările financiare...", a spus Dumitru Costin.
De când vor creşte?
Dumitru Costin: ... de la 1 ianuarie 2024.
Aproximativ 3.000 de angajaţi din casele judeţene de pensii ar urma să beneficieze de majorări cuprinse între 330 şi 1.500 de lei net, ce reprezintă diferenţe salariale reclamate de funcţionari. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - 3 decembrie).