Victor Ponta, în vizită la Chişinău
O delegaţie a Partidului Social Democrat, condusă de liderul formaţiunii, Victor Ponta, efectuează o vizită în Republica Moldova la invitaţia Partidului Democrat, condus de Marian Lupu.
Articol de Alina Dobrinescu, 10 Martie 2011, 16:43
Delegaţia română a avut joi întrevederi cu reprezentanţi ai democraţilor, dar şi cu liderii celor trei grupări din Parlamentul de la Chişinău, care formează Alianţa pentru Integrare Europeană, aflată la guvernare.
"Am transmis un semnal de prietenie şi sprijin pentru un drum european şi democratic al Republicii Moldova", a declarat Victor Ponta.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a reafirmat, joi, la Chişinău, dorinţa întăririi relaţiilor dintre România şi Republica Moldova, precum şi sprijinul pe care ţara noastră îl acordă în perspectiva integrării europene a acestei ţări.
"Sprijinim împreună drumul european şi democratic al Republicii Moldova. Ne dorim ca situaţia politică şi economică să fie cât mai stabilă. Ne dorim, bineînţeles, ca Republica Moldova să aibă cât mai curând un preşedinte şi ca cele trei partide, care sunt în alianţa aflată în acest moment la guvernare, să aibă relaţii cât mai bune cu România", a declarat Victor Ponta.
Preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, a declarat că scopul acestei vizite este acela de a întări relaţiile dintre cele două partide, dar şi de a face un schimb de opinii referitor la situaţia din cele două state şi posibilitatea de amplificare a relaţiilor bilaterale.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, are programată o întrevedere şi cu preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, lider al PDM.