Republica Moldova va semna cu UE un Acord de liber schimb
Prin Acordul de liber schimb aprofundat şi cuprinzător, Republica Moldova va putea să îşi prezinte ofertele pe piaţa unică a Uniunii Europene.
Articol de Lina Grâu, 28 Februarie 2012, 13:32
Republica Moldova şi Uniunea Europeană au iniţiat, luni, negocierile pentru semnarea unui Acord de liber schimb aprofundat şi cuprinzător, potrivit anunţului făcut, la Chişinău, de comisarul european pentru comerţ, Karel de Gucht.
Oficialul european a menţionat, printre altele, că documentul care va aduce economiei Republicii Moldova mai multe beneficii ar putea fi semnat până în luna septembrie 2013.
De Gucht a precizat că producătorii moldoveni au acces limitat pe piaţa comunitară pentru că nu întrunesc standardele necesare, dar şi faptul că Uniunea Europeană va acorda sprijin financiar pentru implementarea reformelor de care este nevoie.
"Negocierile care vor urma oferă Republicii Moldova o oportunitate deosebită de a-şi reforma politicile comerciale şi investiţionale astfel încât acestea să fie raportate la standardele europene. Aceste reforme vor permite agenţilor economici moldoveni să beneficieze de piaţa unică a Uniunii Europene şi să cimenteze reputaţia Republicii Moldova în calitate de loc sigur şi atractiv pentru investiţii", a precizat comisarul european pentru comerţ.--fb2
Semnarea Acordului de liber schimb reprezintă o prioritate absolută pentru guvernul de la Chişinău, în condiţiile în care volumul comerţului dintre Republica Moldova şi statele membre ale Uniunii Europene a crescut în 2011 cu aproape 30%, până la 2,7 miliarde euro.
49% din exporturile moldoveneşti au ca destinaţie ţările membre ale Uniunii Europene, iar importurile se ridică la aproape 44%.
Karel de Gucht a mai menţionat că, potrivit unui studiu realizat de Comisia Europeană în 2009, intrarea în vigoare a Acordului de liber schimb cu Uniunea Europeană va fi de natură să genereze o creştere a produsului intern brut al Republicii Moldova cu 12,5%. --fb1
Potrivit corespondentului Radio România, Karel de Gucht a mai anunţat, la o conferinţă de presă, că acordul privind instituirea zonei de comerţ liber aprofundat dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană ar urma să fie semnat în cadrul summitului parteneriatului estic, care va avea loc în septembrie 2013.
Vlad Filat: Republica Moldova este pregătită
Premierul moldovean, Vlad Filat, a spus că deşi termenul este unul ambiţios, este totuşi realist, iar Republica Moldova este pregătită de prima rundă de negocieri.
"Noi nu avem teme pe care să avem divergenţe, noi nu avem neînţelegeri pe domenii. Lucrurile sunt foarte clare, de accea, în acestă perioadă de timp asupra căreia am convenit ca şi obiectiv pentru a finaliza negocierile, este, dacă doriţi, un termen record. Este vorba de o perioadă de maxim un an şi jumătate, dar este un termen realizabil",a spus Vlad Filat.
Prima rundă de negocieri pe marginea Acordului de liber schimb va avea loc în perioada 18-23 martie, la Chişinău, iar comisarul european a declarat că economia Republicii Moldova va obţine mai multe beneficii de pe urma aplicării acordului.
Unii analişti de la Chişinău sunt de părere că acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană va comporta şi anumite riscuri pentru producătorii locali, care nu vor putea face faţă concurenţei.
Autorităţile dau însă asigurări că trecerea la noile standarde va fi una treptată.
Acordul de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător este parte a Acordului de asociere pe care Chişinăul îl negociează cu Uniunea Europeană din ianuarie 2010.