Familii întregi au fost luate atunci cu forţa din casele lor şi trimise, în vagoane pentru animale, la celălalt capăt al imperiului sovietic.

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, peste 5.000 de familii din Basarabia au fost deportate în regiunile îndepărtate ale Federaţiei Ruse şi Kazahstanului.

Preşedinta Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici a fost deportată împreună cu familia sa de două ori, o dată în 1941, iar apoi în 1949, pentru că reuşise să fugă anterior din Kazahstan.



Pentru că tatăl său era primar şi deputat în Parlamentul României, sovieticii au venit după ei în acea noapte - îşi aminteşte Valentina Sturza.



"Nu ştiam ce se întâmplă, unde ne duc. Noi eram obişnuiţi să fim acasă, să ne jucăm, să mergem la şcoală, dar copilăria noastră a trecut prin gulaguri", îşi aminteşte, Valentina Sturza.



Irina Covaci, din satul Caracui, raionul Hânceşti, avea doar 10 ani când a rămas doar cu bunica, după ce toată familia sa a fost deportată şi dusă cu vagoanele pentru vite în Siberia.



Irina Covaci retrăieşte amintirile de atunci:



"L-a bătut pe tăticul meu cu patul armei, că îi curgea sânge din urechi şi din gură şi noi plângeam, strigam, dar ei nu ne dădeau atenţie".



A avut de suferit şi biserica, instituţie rămasă fără preoţi şi edificii.



Vicarul administrativ al Mitropoliei Basarabiei, Ioan Cosoi, îşi aminteşte:



"Preoţii nu au putut activa ca slujitori ai lăcaşurilor sfinte, pentru că locul acela era pustiu, mulţi din aceşti preoţi nu s-au mai întors în Basarabia. Au rămas acolo".



La 70 de ani de la tragedie, nu există statistici exacte privind numărul de deportaţi, pentru că istoricii descoperă în continuare dosare ale victimelor represiunilor.